Protectie la foc cu vopsea termospumanta

Protectie la foc cu vopsea termospumanta 

Realizarea din metal a structurilor obiectivelor se face obligatoriu cu asigurarea unei rezistenţe la foc în conformitate cu normativul P118 – 1999, respectiv:

  • 120 minute – stâlpi;
  • 60 minute – grinzile planşeelor, contravânturile din plan vertical (portale);
  • 30 minute – şarpanta acoperişului (plane sau alte elemente).

Consumul de produs de termoprotecţie este dat în funcţie de factorul de masivitate în specificaţiile tehnice ale produselor cu care se lucrează, puse la dispoziţie de producător sau furnizor.

Factorul de masivitate este raportul dintre perimetrul elementului de construcţie şi suprafaţa acestuia:

            , unde HP – perimetrul, A – aria secţiunii.

Funcţie de natura materialelor utilizate şi, implicit, a modului de aplicare pe suprafaţa metalică, protecţiile la foc sunt:

  1. protecţie cu vopsele termospumante, constând în protejarea suprafeţelor elementelor metalice prin acoperire de tip vopsea, care expandează la temperatură şi formează un strat termoizolator sub acţiunea temperaturii din timpul incendiului.
  2. protecţie prin placare – sunt sisteme termoizolatoare realizate în jurul elementului metalic, cu sau fără o structură proprie de susţinere, fixate sau nu pe elementul metalic, protejate şi construite, de regulă, din plăci termoizolatoare;
  3. sisteme de protecţie la foc a ansamblului elementelor metalice (tip membrană) – constau în înglobarea în pereţi a elementelor metalice verticale, iar pentru cele orizontale, realizarea unor tavane suspendate incombustibile şi termoizolatoare care separă incinta, sediu al unui posibil incendiu, de ansamblul elementelor de rezistenţă orizontale;
  4. protecţie prin placare umedă, cu tencuieli speciale, care reprezintă protecţia cu amestec de materiale având compoziţia şi consistenţa care să permită aplicarea prin tencuire sau cu un dispozitiv de aer comprimat, rezultând, după uscare, un strat termoizolator pe suprafaţa elementelor metalice;

Componentele intumescente sau vopselele termospumante sunt mai frecvent, dar nu exclusiv utilizate în interiorul construcţiei, având forma unui film subţire de acoperire pentru acoperirea oţelului şi controlarea flăcării pe lemn sau produselor din lemn.

 

Sistem de protecţie intumescentă: grund, vopsea termospumantă şi lac de protecţie

Produsul intumescent, atunci când este expus acţiunii unei flăcări suferă o reacţie chimică, produce de multe ori un strat carbonizat din grosimea acoperirii iniţiale. Efectul stratului carbonizat este acela de a izola substratul de efectul căldurii şi de a inhiba răspândirea flăcării de-a lungul suprafeţei elementului.

La o temperatură de 5500C, oţelul este predispus să se deformeze şi să se rupă sub încărcare.

În general, vopseaua intumescentă oferă şi alte beneficii:

  • menţine structura vizibilă;
  • oferă distanţa protectivă faţă de metode alternative de protecţie;
  • are culoare şi efect decorativ;
  • greutate redusă faţă de alte metode de protecţie;
  • se aplică uşor şi rapid.

Pregătirea suprafeţelor elementelor de construcţii din oţel noi sau în exploatare se face pe următoarele faze de lucru:

  • îndepărtarea murdăriei;
  • degresarea;
  • curăţire până la gradul indicat de proiectant;
  • desprăfuirea.

În scopul obţinerii unor suprafeţe din oţel care să se poată proteja anticoroziv, se va aplica unul din următoarele procedee de pregătire mecanică a suprafeţelor:

  • sablare puternică în urma căreia se obţine gradul de curăţire 1;
  • sablare uşoară în urma căreia se obţine gradul de curăţire 2;
  • răzuire mecanică foarte îngrijită şi periere mecanică cu peria de sârmă în sensuri perpendiculare, în urma căreia se obţine gradul de curăţire 3;
  • răzuire îngrijită sau periere cu peria de sârmă (mecanic sau manual) în urma căreia se obţine gradul de curăţire 4.

În tabelul de mai jos se arată echivalenţii dintre gradul de curăţire prevăzut în STAS 10.166/1 şi gradele de curăţire prevăzute în ISO 8501/1 şi ISO 8501/2.

STAS 10.166/1

ISO 8501/1

ISO 8501/2

1

2

3

4

Sa3

Sa2

St3

St2

Sa3

Sa2

St3

St2

Suprafeţele elementelor de construcţii din oţel se clasifică, funcţie de starea iniţială de ruginire în care se află, în patru categorii, conform tabelului de mai jos.

Aspectul stării iniţiale de ruginire a suprafeţelor din oţel ce se pregătesc

Categoriile stării iniţiale de ruginire a suprafeţelor ce se pregătesc

Suprafaţă acoperită în întregime cu ţunder, şi fără urme de rugină

Suprafaţă acoperită în cea mai mare parte cu ţunder, care începe să se desprindă, prezentând un început de rugină

Suprafaţă pe care ţunderul a dispărut sub acţiunea ruginii sau poate fi detaşat prin răzuire; după curăţire prezintă un număr redus de cavităţi vizibile cu ochiul liber

Suprafaţă pe care ţunderul a dispărut complet sub acţiunea ruginii; după curăţire prezintă numeroase cavităţi mari, vizibile cu ochiul liber

A

 

B

 

 

C

 

 

D

Suprafeţele curăţate ale pieselor elementelor de construcţii metalice se clasifică în patru grupe, conform următorului tabel:

Suprafaţă curată, rugoasă, de culoare cenuşie-deschisă, uniformă

Suprafaţă curată, rugoasă, de culoare cenuşie-deschisă sau închisă cu urme punctiforme de ţunder sau rugină

Suprafaţă rugoasă, de culoare brună-cenuşie, cu urme de ţunder şi rugină compacte şi aderente pe suprafaţa de oţel

Suprafaţă rugoasă, de culoare brună, cu urme de ţunder şi rugină compacte şi aderente pe suprafaţa de oţel

1

 

2

 

3

 

4